VA RUGAM, NU PARCATI!

Din punctul pietonal de vedere, masinile parcate alandala prin Bucuresti sunt un blestem. In fiecare zi te enervezi pentru ca ti-e imposibil sa executi niste gesturi firesc bipede cum ar fi pasitul pe trotuar. Partea misto e ca nu te enervezi din punctul unui sofer de vedere, pentru care probabil perpetua vinatoare dupa un loc de parcare e la fel de frustranta. Iar cind, victorie, intrezareste un spatiu liber, un gol ce ar putea trimbita mult rivnitul petec pe care sa-si gareze vehicolul, un obstacol de netrecut ii sta in cale.

Este handmade, minimal, stingaci, improvizat sau elaborat, afirmindu-si erect dreptul la existenta. Anonim. Nu are un nume si nici un autor cunoscut, altul decit legendarul impulsul creator minat de necesitate atit de caracteristic romanesc. Undeva la granita dintre functional si pur simbolic, intre sculptura naiva si obiect primitiv. Adica pe bune, ce l-ar impiedica pe un sofer care intr-adevar vrea sa parcheze sa mute obiectul? Mai degraba o marcare a teritoriului decit o piedica reala.

A infruntat cu dirzenie low-tech epoca electronica, digitala, post-moderna. S-a adaptat miraculos in ciuda produselor concurente (vezi Radiocomand Parking Guard). O specie rezistenta, prezentind multiple variatiuni in executie si material: de la caprele din metal la drugul de fier infipt intr-un bloc de beton, de la scaunele imprejmuite de blocuri de BCA la piramida primitiva flancata de doua masini luxoase undeva pe bd-ul Unirii.